Casele și gospodăriile expuse în Muzeul în aer liber sunt reprezentative pentru Țara Oașului, fiind strămutate din Negrești-Oaș și din satele din zonă.
Biserica din Lechința
În centrul muzeului, în cel mai înalt punct al „satului”, tronează biserica din Lechința, datând de la începutul secolului al XVII-lea și fiind singura biserică de lemn din zonă care s-a păstrat pănă în zilele noastre.
Case monocelulare
1. Casă monocelulară din Gherţa Mică – ultima parte a sec. al XIX-lea
Casa este realizată din bârne rotunde de stejar, curăţate de coajă şi crestate la capete. Acoperișul este din paie călcate, fiind cel mai răspândit tip de acoperiș din zonă. Pereţii sunt îmbrăcați cu tencuială de pământ amestecat cu paie tocate, muruiți cu lut fin și văruiți.
2. Casă monocelulară din Gherţa Mică – începutul sec. al XX-lea
Casa este făcută din bârne din stejar cioplite şi îmbinate în coadă de rândunică, fiind acoperită cu paie. O asemenea casă mică (numită „şuteu”) era ridicată prin clacă pentru tinerii căsătoriţi. După ce aceştia reuşeau să-şi ridice o casă mare, căsuţa devenea o cămară afară în gospodărie şi se ţineau în ea unelte, cereale şi diverse alte produse.
Casă din Racşa
1. Casa Betea din Racşa – sec. al XVIII-lea
Casă tricelulară, alcătuită din camera de intrare (reg. „tindă”), camera de locuit (reg. „casă”) şi cămară, construită din lemn și acoperită cu fân. Ancadramentele ferestrelor sunt specifice zonei Oaşului în sec. al XVIII-lea.
2. Coteţ pentru porci din Certeze – sfârșitul sec. al XIX-lea
Este construit din bârne cioplite din stejar, îmbinate în coadă de rândunică şi acoperit cu şindrilă (reg. „draniță”).
3. Poiată pentru oi din Bixad – ultima parte a sec. al XIX-lea
Este construită din bârne cioplite din stejar, îmbinate în tehnica numită coadă de rândunică şi acoperită cu şindrilă.
4. Șopron pentru fân (reg. „hoborog”) cu acoperiş reglabil – reconstituire – sec. al XX-lea
5. Coş pentru porumb, împletit din nuiele şi acoperit cu șindrilă (reconstituire – sec. al XX-lea).
Casă din Vama
Casa Contra din Vama (atelier-şcoală de olărit) – începutul sec. al XX-lea
Casa familiei Contra din satul Vama a fost construită pe la jumătatea primului deceniu al secolului al XX-lea. A fost cu siguranţă una dintre primele case de asemenea mărime construite în Ţara Oaşului. De remarcat frumuseţea stâlpilor şi a arcadelor de la târnaţ, unde meşterul a ştiut să evite cu o intuiţie excepţională orice simetrie. Casa este acoperită cu ţiglă.
În casă se află atelierul-şcoală de olărit, un proiect de salvgardare a celebrului centru de olărit de la Vama, unde a mai rămas acum un singur olar. Dotarea atelierului a fost realizată cu fonduri Phare (anexa cu cuptoarele, 6 roţi de olar, malaxor pentru preparat argila, râşniţă pentru preparat coloranţii, mobilier).
Casă din Moişeni
1. Casă din Moişeni – prima parte a sec. al XIX-lea
Casa tricelulară a fost realizată în tehnica folosită la cele mai vechi case din Oaş. Însă spre deosebire de majoritatea caselor din secolul al XVIII-lea, care erau din bârne rotunde, aici s-au folosit bârne obţinute prin crăparea unor stejari masivi şi fasonarea lor cu securea. Acoperișul este din fân.
2. Coteţ pentru păsări (reconstituire – sec. al XX-lea)
3. Adăpost pentru car, lemne și unelte, reg. „colejnă” (reconstituire – sec. al XX-lea)
4. Coteţ de formă circulară pentru porci (reconstituire – sec. al XX-lea)
Coteţul circular este un tip de construcţie foarte veche în Ţara Oaşului. Au existat până în prima parte a secolului al XX-lea inclusiv case construite în această formă şi în această tehnică.
Moară şi vâltoare
1. Casa morii (prima parte a sec. al XX-lea)
Casa a fost adusă din Negreşti şi adaptată pentru a adăposti moara şi piua. Este compusă din camera de intrare (reg. „tindă”), moară și casa morarului, fiind acoperită cu şindrilă.
2. Moară de apă din Certeze (1925)
Instalaţiile morii sunt din Certeze (1925), prima lor restaurare fiind realizată în 1955.
3. Vâltoare din Negreşti (reconstituire – sec. al XX-lea)
Vâltoarea (reg. vultoarea) este considerată mașina de spălat naturală. Apa vine prin cădere, creând un vârtej în care se spală hainele. Acest sistem a apărut către sfârșitul sec. al XVIII-lea și începutul sec. al XIX-lea.
***Toate instalațiile acționate de apă sunt alimentate de un pârâu de aducție din râul Tur, care curge prin mijlocul orașului și trece prin spatele Muzeului. Când debitul este mare, instalațiile pot funcționa simultan, iar când debitul este redus, ele trebuie să funcționeze pe rând.
Ciupercă pentru dans
Ciupercă pentru dans (sec. al XXI-lea)
Acest tip de construcție, foarte important în viața comunităților rurale, a apărut în Țara Oașului numai după 1950. În afară de formă, nu a avut niciodată niște caracteristici unitare, dovadă și diversitatea materialelor folosite (lemn, metal, țiglă, tablă).
După 1990, concomitent cu emigrarea în masă a tineretului, a dispărut fenomenul socio-cultural numit „danțul la ciupercă”, dar și construcția respectivă.
În ultimul deceniu, ciupercile au reapărut în câteva comune, din inițiativa și cu finanțarea administrațiilor locale.
Pălincie
Pălincie din Vama – sec. al XX-lea
Tip de instalație pentru dubla distilare a fructelor fermentate, larg răspândit în Țara Oașului. Clădirea a fost construită în 1942 și a fost donată Muzeului de primăria comunei Vama. Tot o donație din Vama este și instalația de distilare, fiind restaurată după o variantă existentă la începutul anilor 1960. Instalația de răcire este o reconstituire după o documentare realizată la începutul anilor 1970, când mai existau câteva exemplare în zonă.
Lucrările de restaurare au fost finanțate prin Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Satu Mare, care a cooptat Muzeul într-un proiect cu finanțare europeană.
Despre autor