La ceas de Centenar și în Anul European al Patrimoniului Cultural, Ziua Europei, miercuri, 9 mai 2018, Galeriile de artă „Dr. Mihai Pop” ale Muzeului Țării Oașului au adunat iarăși un număr destul de mare de iubitori ai culturii, adulți și copii, cu ocazia vernisării expozițiilor Constelații românești tradiționale și Semnele ceriului.
Constelații românești tradiționale este un proiect al Complexului Astronomic Baia Mare care relevă viziunea strămoșilor noștri cu privire la bolta cerească și la constelații. Sunt cunoscute 88 de constelații recunoscute oficial de Uniunea Astronomică Internațională, 19 dintre ele regăsindu-se și în mitologia românească, iar 20 de constelații autohtone sunt absolut originale, marcând exclusiv viziunea poporului român asupra cerului. Expoziția prezentă la Muzeul Țării Oașului cuprinde nouă standuri pe care sunt dispuse nouă monitoare care prezintă, într-o manieră interactivă, poveștile constelațiilor românești.
Expoziția de fotografie Semnele ceriului, aparținând artistului Ilie Tudorel, prezintă, prin intermediul a 55 de lucrări, cele mai importante reprezentări ale simbolisticii astrale surprinse în arhitectura tradițională din România. Fotografiile ilustrează, mai ales, reprezentările sculptate ale soarelui, lunii sau stelelor ce sunt prezente pe biserici, case, mobilier sau porți tradiționale de lemn din toate zonele României. Expoziția itinerantă este dedicată Centenarului Marii Uniri de la 1918 și se înscrie în seria evenimentelor organizate în cadrul Anului European al Patrimoniului Cultural.
Au luat cuvântul primarul Aurelia Fedorca, conf. univ. Delia Suiogan – etnolog, dr. Ovidiu Ignat – directorul Complexului Astronomic Baia Mare, Ilie Tudorel – fotograf, dr. Natalia Lazar -directorul Muzeului Țării Oașului, Zamfir Danciu -directorul Direcției Județene pentru Cultură Satu Mare.
Evenimentul a fost organizat de Muzeul Țării Oașului, Complexul Astronomic Baia Mare și Asociaţia Millennium și susţinut de Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş.
Expoziția este deschisă în perioada 9 mai – 8 iunie 2018, de luni până vineri, în intervalul orar 8-16.