Pe ulițele satului …la Muzeul în aer liber, ateliere pentru copii

Pe ulițele satului …la Muzeul în aer liber, ateliere pentru copii

Ateliere de creație, activități recreative și de voluntariat pentru copii la Muzeul Ţării Oaşului

În perioada 9 – 18 august 2017, orele 10:00-13:30, pe ulițele muzeului în aer liber, s-au desfășurat diferite ateliere și activități special pregătite pentru copii, ca parte integrantă din evenimentul Zestrea Oașului – Festivalul patrimoniului Țării Oașului, desfășurat în perioada 20 iulie – 20 august 2017 la Negrești-Oaș.

Atelierele și-au propus să completeze orizontul cultural al copiilor învățând lucruri noi despre lumea satului tradiţional oșenesc, prin  inițierea copiilor în meșteșuguri oarecum uitate, dar deosebit de reprezentative pentru această zonă etnografică, familiarizarea cu muzica și dansul din Țara Oașului, pătrunderea în tainele artelor plastice, descoperirea lecturii și a unor jocuri interactive, învățarea principalelor tehnici de acordare a primului-ajutor.

În total au fost organizate 7 ateliere, la care au participat aproximativ 200 de copii întorși în țară pentru a-și petrece vacanța de vară pe meleaguri natale, dar și cei de acasă, acestora alăturîndu-se și alți vizitatori ai muzeului.

Atelierele din cadrul proiectului Pe ulițele satului…la Muzeul în aer liber au fost realizate de Muzeul Țării Oașului în colaborare cu Biblioteca Orășenească Negrești-Oaș, Crucea Roșie Negrești-Oaș, designerul Maria Constantinescu – Școala de Artă București, artiștii plastici Laura Ghinea și Nicolae Cațavei, artiști și instrumentiști de muzică populară oșenească Maria Tripon, Vasile Solomon, Petre și Petrică Zele, precum și mătușile Floare Hotcă și Floare Finta.

IMG_4794 20883605_126253534664957_2029265354_o 20883902_126253547998289_2030885334_o 20883926_126253654664945_1700045851_o 20904209_126253614664949_1714957481_o 20930666_126253507998293_1378697169_o 20930822_126253554664955_1552290570_o 20931040_126253721331605_107727901_o IMG_4767 IMG_4780 IMG_4784 IMG_4788

  • 20747971_1228320620602647_6285399953034769424_o20771974_227199817805149_618361991_o 20773253_227190071139457_1130314593_o 20773253_227190117806119_1141711698_o 20773419_227176271140837_843062558_o 20773519_227199757805155_1391431511_o 20793543_227199724471825_1261207192_o 20793892_227190031139461_1392664745_o 20795133_227190121139452_1000422917_o

20747912_226458444545953_1489450539_o20773598_226458687879262_1418856562_o 20727540_1455390104553557_66590897_o20727572_226458497879281_900281028_o  20727568_226458577879273_427564884_o20727589_226458337879297_2094904976_o20747026_1455390241220210_58910742_o 20727746_226458627879268_1014424562_o 20727788_1455390161220218_1076696781_o 20746823_1455389907886910_1371908000_o

Despre autor

test
Warning: Undefined array key 0 in /home/r429544hap/oasmuseum.ro/wp-content/themes/appointment/single.php on line 28

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.