Miercuri, 1 iunie 2016, la Muzeul în aer liber al Țării Oașului, aproximativ 2000 de copii și elevi au participat la manifestările organizate de Ziua Internaţională a Copilului, într-o atmosferă de basm cu persoane animate, baloane colorate și multe surprize.
Copiii au asistat la un spectacol de teatru oferit de Teatrul de Nord Satu Mare, au călătorit cu Ella Bella și prietenii ei în YupiLandia, însă la mare înălțime au fost și recitalurile susținute de copiii de la Grădinița cu program prelungit nr. 1, Grădinița cu program prelungit nr. 7, Şcoala Gimnazială Nr. 1, Şcoala Gimnazială Nr. 3, Liceul Teoretic, Liceul Tehnologic „Ioniţă G. Andron” și Clubul copiilor.
Pe lângă spectacolul oferit , ei au mai avut parte și de face-painting, funny-pics, ateliere de lucru și creație, au primit dulciuri și înghețată.
Evenimentul a fost organizat de Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș, Casa Orășenească de Cultură Negrești-Oaș, Muzeul Țării Oașului și instituțiile de învățământ din oraș.
Despre autor